Cocuta. Lectia de Istorie.Romania in anul 100.

 

      În anul Centenarului Marii Uniri, să rememorăm

telegrafic evenimentele istorice care au precedat Unirea

Principatelor din 1859. În martie 1857, N. Vogoride a fost

învestit de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor de

domnitor) al Moldovei. La acea vreme, Vogoride era căsătorit

cu Cocuţa, fica importantului poet premodern, Costache

Conachi. Imediat după învestire, au început certuri cumplite

între cei doi soţi, Vogoride fiind cunoscut ca un înverşunat

antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci).

Revenea în Iaşi doar când obligaţii protocolare îi impuneau

acest fapt.

     La conferinţa de pace de la Paris, ce a urmat războiului

Crimeii (1856), cele şapte Puteri garante, divizate în privinţa

organizării viitoare a Principatelor Moldova şi Ţara

Românească, a unirii lor şi a modernizării prin revizuirea

Regulamentelor organice au decis consultarea populaţiei prin

alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc

privind unirea Principatelor urmau să fie examinate de

Puterile garante într-o nouă conferinţă la Paris şi consemnate

într-o Convenţie. În fiecare dintre cele două Principate se

înfruntau partizanii unirii lor cu separatiştii.

Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locţiitor al

domnului) a falsificat, în mod brutal, rezultatul testului din 19

iulie 1857. Victoria separatiştilor în Moldova anula şansele ca

Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea,

unioniştii moldoveni s-au străduit să demaşte falsurile, să

obţină anularea alegerilor şi desfăşurarea unor alegeri corecte.

Demersurile insistente ale unioniştilor au rămas fără

rezultat. Lipseau dovezile certe de falsificare a alegerilor. Asta

până când, cu prilejul unei descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte

în seiful soţului nişte scrisori compromiţătoare, venite de la

Înalta Poartă şi de la ambasadorul Turciei la Londra. În

primele mesaje, Vogoride era sfătuit cum să-i

obstrucţioneze pe unionişti; în următoarele, era felicitat

pentru “performanţele” obţinute. Dovezile de imixtiune şi

trădare erau incontestabile. Cocuţa nu a ezitat nicio clipă.

Nu o interesa demnitatea de primă doamnă a Moldovei,

care o aştepta. Chemarea țării era mai puternică. Prin

C.Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet, scrisorile

au ajuns la ambasadorul Franţei la Bucureş şi apoi la

revista “Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc.

     Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte

repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor

garante. Rezultatele au marcat victoria unioniştilor. Drumul

spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu şi a devenit

realitate pe 24 Ianuarie 1859.

Cocuţa a suportat represaliile soţului. A rămas cu trei copii

minori şi cu averea drastic dijmuită de soţul ei.

Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniştii

nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deşi

le merita cu prisosinţă. E drept că, în acel moment,

sustragerea documentelor soţului nu era o faptă ce putea fi

făcută publică, fiind cunoscută de puţini iniţiaţi.Trecerea

timpului schimbă datele problemei şi permite repunerea

eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoştinţa publică.

Gândind contrafactual: ce se alegea, oare, de

Principatele române, dacă gestul ei salvator, generos nu ar

fi avut loc? Unirea s-ar fi amânat sine die. Ne-ar fi lipsit

din istorie Momentul Cuza şi, poate, după regula domino-

ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.

     Nimeni nu mai poate să nege acum meritele istorice

ale Cocuţei, fără să se acopere de ridicol. Termenul Mica

Unire este eronat. De fapt, acolo au fost germenii Marii

Uniri. Ce ar mai fi de făcut?

Să o ajutăm pe Cocuţa Vogoride,

fostă Conachi, să intre în conştiinţa poporului român….

(Preluare partiala Vasile Ghica, Tecuci)

ILUZIA SECOLULUI XXI ?

E greu sa nu-i dai dreptate lui Giovanni Sartori… Ne aflam aici in plina contradictie: spiritul tolerant si democratic al Europei occidentale crestine, forjat in sute de ani de evolutie, alunecind de la dogmatismul si fanatismul crestin al Evului Mediu la libertatea de gindire de azi, se izbeste cu intoleranta si radicalismul Islamului, care n-a evolutat deloc de la ivirea lui, in secolul 7… Eram si noi la fel de intoleranti in vremea Cruciadelor; dar ne-am schimbat radical intre timp… Unii vorbesc de o pierdere a credintei, de faptul ca bisericile din Europa sint azi mai mult goale, in vreme ce moscheile din aceeasi Europa nu mai incap de credinciosi musulmani, care invadeaza strazile din Marsilia, la ora rugaciunii… Sigur ca atunci cind vor atinge o masa critica, islamicii vor cistiga partida prin simpla prezentare la vot, care va aduce la putere si la guvernare partidele islamice devenite majoritare ca populatie… Bomba e demografica, si e o chestiune de timp ca islamicii sa devina majoritari in Europa, prin ambele metode: cea lenta e natalitatea lor mare (media e de 8 copii la o femeie araba), cea rapida, care se petrece sub ochii nostri, e imigratia de an cu an… La o manifestatie musulmana din Londra, scria pe un  panou: “Nu vrem democratie, vrem doar Sharia!”… Asta rezuma diferenta fundamentala intre ei si noi… Ne despart citeva secole de istorie… Iar exemplul dat de Sartori cu Arabia Saudita e semnificativ: o tara araba bogata, care cumpara cu banii din petrol totul, dar nu produce si mai ales nu inoveaza nimic… Inginerii importati sint acolo japonezi sau nemti, muncitorii, tot din import, sint indieni sau chinezi, iar arabii locali stau la umbra, traiesc bine si ii multumesc lui Allah ca le-a pus petrol sub nisip… Ce inteleg sauditii din lumea asta moderna din jurul lor? Femeile n-au voie acolo sa conduca masina… Cum sa porti un dialog adevarat cu asemenea oameni, cind filozofia lor de viata e neschimbata de sute de ani, iar ei fac din aceasta incremenire un orgoliu si un titlu de lauda?… Daca se intimpla sa aiba petrol, traiesc bine; daca n-au decit nisip si camile, ca in atitea alte tari musulmane, traiesc prost. Dar nu fac nimic ca sa schimbe asta, de sute de ani… Iar noi, in Europa, urmeaza sa convietuim (cine ne obliga? democratia?) cu acesti “musafiri”, pe care Allah ni-i trimite, pentru că Dumnezeul nostru crestin si-a intors fața de la credinciosii lui, deveniti intre timp cam nepasatori, si cam necredinciosi…  Au mai pierit, in istoria veche, mari civilizatii, mincate de marunti vecini barbari, cistigatori ai competitiei mai mult prin nepasarea si delasarea celor mari decit prin insistenta (care e importanta) celor mici… A venit poate rindul Europei noastre sa-si incheie ciclul… Cresterea si descresterea… Sfirsitul poate veni in chip violent, printr-un razboi nimicitor, sau in chip lent si insidios, prin infiltrarea apei in dig, pina la surparea lui… Se pare ca am optat pentru a doua metoda… Asadar, Sauve qui peut… Ramine sa ne descurcam in mod individual… Si din acel punct inainte nu va mai exista rezistenta organizata, vor fi doar mijloace personale de salvare. Allah e mare, va avea el grija de toate… Tot ce trebuie sa facem e sa-l rugam fierbinte… Nu seamana asta cu bigotismul crestinismului timpuriu, de la care am pornit? Inseamna ca roata se invirte mai departe, dar pe loc, provocind doar iluzia innoirii… Trista invatatura, pentru care am consumat milenii, ca s-o descoperim…

https://en.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Sartori

AURUL ROMANESC .

PRELUARE.

EXCEPŢIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ȘI ÎN

PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA!

SERGHEI GOLUBIŢKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA

RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

Serghei Golubiţki, scriitor, filolog și jurnalist, specialist în

internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A

absolvit magna cum laude (diplomă roșie) facultatea de litere a

Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a

susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială și

nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la

aceeași universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză,

germană, portugheză și română. În 2004 a publicat o carte în

două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru?

Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste

douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii,

începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”,

care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And

Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În

clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”,

stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost

plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra

realităţilor în transformare dinamică”.

2

FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI

SERGHEI GOLUBIŢKI:

(….) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba?

Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja căeste vorba despre

tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)

Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o

alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”,

care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel

interpretătări ambigue. Și vreau săsubliniez încă o

dată că această chestiune are o importanţă principială anume

pentru Rusia, anume pentru noi,și într-o măsură cu mult mai

mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru

Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru

includerea chestiunii în rezoluţia APCE.

De ce are această chestiune o importanţă principială anune

pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul

României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri

materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune

într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem

această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne

spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOŢI! Noi

recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăţilor mintale,

că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoţii

bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.

Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepţii de genul

comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că,

adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult

apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica

actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne

separă pe noi de Lumea Binenului și a Luminii dacă refuzăm să

ne recunoaștem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în

mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a

cetăţenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce

reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu

există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu

atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva

cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să

aducă faptele la cunoștinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi

stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru

publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.

3

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de

partea Aliaţilor și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei

motivele care au determinat această ţară să adopte, timp de doi

ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune

complicată și – ceea ce este mai important! – absolut

neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici și

cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar

Rusia.

Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile:

armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria,

Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro

contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt

Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la

Iași, la graniţa cu provincia Basarabia din Imperiul Rus.

Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate,

astfel încât cotropirea totală a teritoriului naţional părea, pe

bună dreptate, doar o chestiune de timp.

În noiembrie 1916, Consiliul Naţional al Băncii Centrale a

României a decis să transmită, pentru păstrare temporată,

întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise

cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul

era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia

dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul

maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea

Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie

Consiliul de Miniștri al României a aprobat aceastădecizie. Ca

precedent internaţional s-a apelat la experienţa Franţei, care

transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale

Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea

Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr

Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curţii

Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în

România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească

transferarea, dar a și garantat integritatea necondiţionată a

Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe

întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele

de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate

economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale

4

cetăţenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise,

monede vechi, tablouri, cărţi rare, arhivele mănăstirilor din

Moldova și Ţara Românească, colecţiile muzeistice aparţinând

instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai

amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu

este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu

excepţia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2

miliarde 800 milioane de dolari.

“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și

14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un

conţinut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani. Acestor lăzi

li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate

în valoare de 7 milioane de lei.

În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluţia din februarie), a

fost trimis la al doilea eșalon cu părţi ale Tezaurului României:

24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5

miliarde de lei. Sub paza unei unităţi de cazaci trenul a ajuns cu

bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de

teroriști a acaparat puterea sub directa conducre a Statului

Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici

Bronstein, alias Troţk, a declarat public cu cinism: „Activele

românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru

oligarhia română. Guvernul sovietic își asumă obligaţia de

păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a

lor în mâinile poporului român “.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de

mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit

propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situaţiei

trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri

oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au

fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din

următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa

sovietică: “În toţi acești ani poporul sovietic a păstrat cu

meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și

artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au

tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea

inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine

oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere.

Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive,

5

monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am

înapoiat până și rămășiţele pământești ale eminentului

gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să

restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul

sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul

român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de

restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către

Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre

păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile

publicate în presa sovietică reieseclar și univoc faptul

că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de

proprietate al României asupra Tezaurului său.

Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și

monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de

interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Și

ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toţi

cetăţenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu

sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârșește pe

faţă și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei

creștine: înșelarea celor care ţi-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la

cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă

a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele.

Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât

înșelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba

despre cântecelele și ţopăiturile celor de la Pussy Riot în

biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De

Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer

împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului

nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e așa, un

fleac , „o chestiune istorică”.

Scris de Vlad Cubreacov

sursa: http://i-business.ru

INVATAMINTE !

PRELUARE

Era o vreme…

De Neagu Djuvara                    2013.

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, “Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat”.

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu…

Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.

Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor…

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind ” ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor… !”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că ” este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit… !

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: ” ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept” …

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă “una mică” cu prietenii…

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci…

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: “Uite mamă, trece armata”.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Astazi …

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”.

Astăzi, în ţara asta,  nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta,  străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta,  când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el.

De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, ” fluidizând circulaţia “.

Astăzi, în ţara asta,  când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta,  când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, “ifonul”, sau tableta.

Astăzi, în ţara asta,  tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un “my  man” este ori urâtă cu crengi, ori “tută”.

Astăzi, în ţara asta,  băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta,  când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap…

Astăzi, în ţara asta,  ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în ţara asta,  când lumea aude de armată întoarce capul pentru că “Aştia au tras în noi în ’89 şi acum au pensii nesimţite”.

Oare ce va fi mâine ? CUM va mai fi ţara asta ?

Cum Va Fi  Mâine? …

Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea: 

“Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate.

Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.

Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină.

Astea nu sunt poveşti!  I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?

Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi!

Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?

Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?

Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.

Saracul DeGaulle n-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee “purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) -clasa politică franceză “călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în “raiul” lui Mahomed…

N-a mai apucat să vadă cum mâine, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor, drept Prim Ministru.

N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet! ” …

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea Britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus :

“Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.

Enoch Powell, unul dintre puţinii  care nu a vrut să facă “pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed

s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului “englez ” …

Şhahid Malik zicea:  ” în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm întreg parlamentul va fi musulman.

Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.

In 1629  olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei  . Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb  îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!

Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.

Şi guvernul Bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor –

Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani , asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.

Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:

“Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud.

Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? …

Dacă vrem să integrăm alte culturi nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.

Si … totuşi :  dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi circa cinci  (5) milioane  de musulmani (Rogozin n-o mai spune), al câtelea o fi ?! …

Si in Rusia  musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea lor demografică de nestăvilit:

Studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii ruşi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei.

Si pentru ca totul sa fie clar :

“Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem aici la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu… Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom înneca Moscova în sânge”.

Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.

Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat “să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : “Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”.

Prin urmare , nici ruşii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii. Cu totii işi sapa de zor groapa.

Tot  înainte!

Neagu Djuvara

CONSIDERATII…

PRELUARE

…..Marile imperii s-au lovit in permanenta de aspiratiile nationaliste ale popoarelor pe care le stapaneau . Pana au înteles ca trebuie sa-si faureasca o tactica care sa previna acest lucru. Imperiul sovietic stramuta populatiile amestecîndu-le intre ele in speranta pierderii identitatii proprii. Cel american a avut o soarta mai usoara dat fiind ca poporul care se considera a fi american , purtînd astfel insemnul italianului Amerigo Vespucci , este un amalgam international prin definitie . Asta nu-i împiedica nici pe ei dar mai ales pe politicienii care-i conduc sa faca caz de nationalism si patriotism atunci cind interesele celor care-i conduc îi mâna prin cele razboaie de cucerire din care masa de tun se alege cu capul spart iar profitorii cu multe miliarde sau milioane de dolari profit personal.Nici o serbare nici un eveniment nici o masa festiva fara steguletele americane puse peste tot.  Si cum reteta americana este testata si a dat rezultate care au condus la impunerea imperiului mai ales dupa WW2 intr-o buna parte a planetei , conducatorii lor posesori de mari averi dar si de cel mai mare arsenal militar al lumii s-au gîndit ca in sfîrsit pot trece la cucerirea totala prin asa numita globalizare in plan economic si integrare militara a cît mai multor state ale lumii incepînd cu Europa tulburata si slabita de cele doua razboaie mondiale din secolul trecut . Globalizarea se preocupa de multa vreme de înnabusirea oricarori pretentii cu iz nationalist , incepînd cu cele teritoriale si terminînd cu cele de interes economic , (vezi regulile EU )  . Asa se explica ca putine sant statele europene in care partide nationaliste mai ajung in parlamentele tarilor respective iar daca totusi reusesc acest lucru sînt atacate mai ales din exterior si mai ales prin cenzurata masmedie aflata in buna masura sub controlul aceluiasi Guvern Mondial care adminstreaza  si globalizarea . In acest context incurajarea exodului musulman sau african catre Europa este o solutie numai buna pt. topirea aspiratiilor sau pretentiilor nationaliste ale oricarui popor . Cum democratia este doar o fatada a unor jocuri , in numele ei se joaca de ceva vreme si mai ales in  ultimile luni o carte murdara care vrea sa se legitimeze ca fiind una  de natura generoasa si umanista intru ajutorarea victimilor de razboi si instabilitate  social-economica fie din tarile sarace ale Africii dar mai ales din Orientul cu precadere musulman care a fost efectiv ravasit in ultimii 60 de ani  de politica SUA si interventiile ei militare , de destabilizarea unor state cu regimuri ceva mai laice precum Irakul , Libia sau mai nou Siria , transformate intre timp in adevarate cîmpuri de masacre ale civililor care acum au primit peste noapte un neasteptata ajutor = permisiunea navalirii in masa si fara restrictii in EU , cu precadere in statele mai bine situate economic . Numai ca perceperea lumii in care acestia dau acum navala este a uneia care le-a produs multe suferinte in ultimile 7 decenii . Si cum ea coincide pe relatia crestinismului si cu Statele Unite implementatoare de democratie (dar nu peste tot , atentie !)  plus coalitiile lor militare dintre cele doua continente , lumea musulmana se simte îndreptatita sa -si ceara despagubirile de rigoare . Si o va face pe toate caile pt. ca pretentiile lor in mare parte legitime fata de suferintele indurate nu vor putea fi satisfacute de cei care mimeaza acum ipocrit ca fiind umansti bazîndu-si generozitatea pe noi curbe de sacrificiu din partea popoarelor pe care le conduc ca si pe un criminal pragmatism de conjunctura daca ne gîndim in perspectiva implicatiilor ce vor urma marelui exod musulman . Desi il intuiesc mie personal imi scapa intelegerii mecanismul prin care conducatorii tarilor vizate a fi colonizate de arabi /musulmani/ africani etc. au conchis la unison sa accepte o astfel de politca impusa din afara tarilor lor si impotriva vointei celor care chipurile i-au ales . Nu numai ca nu s-au facut referendumuri nationale in acest sens dar au fost puse in miscare campanii masmdia care sa-i stigmatizeze pe cei care  si-au manifestat opozitia sau sa-i deruteze pe cei ignoranti /indecisi in luarea unei pozitii de aparare .Cine sint acesti oameni ajunsi la putere si cum de gîndesc si faptuiesc ei intr-o suspecta concordie aceasi politica neagreata de cei pe care-i conduc ? .O lume dea dreptul paralizata in a -si exprima punctul de vedere asista la propria ei pierdere de identitate culturala si religioasa intr-o penibila umilinta caci li se impune si nota de plata . Este ca si cum ti s-ar propune o amputare a unui organ/membru cit de cît  sanatos  asigurându-te ca astfel îti va fi mai bine in viitor .   Omenirea se înmulteste vertiginos , chinezii dau legi pt. reducerea natalitatii iar Europa cu milioane de someri vrea infuzie de muslimi . N-aveti suficiente celule in corpul D-stra? Va donam noi numai ca mîine veti arata cu totul altfel .

(D.M.)

ROMANII E DESTEPTI ! (preluare)

> circula pe
> net:
> Hai, că
> românii e deştepţi!

> Camil
> Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un
> romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și
> poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura
> română, în special, ca inițiator al romanului
> modern.Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului
> camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia
> cunoașterii absolute a omului”

ZEFLEMEAUA
>  de CAMIL  PETRESCU
Motto:
> „Românii e deştepţi!“.

Cînd va  veni sfîrşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm „à la légere“
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:
Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lîngă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc,pe loc!

Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.

Noi „facem“ şi băgăm“ de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.

La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.

Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.

Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pămînteni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta…

Hai, că românii e deştepţi!

O urare de anul nou cu titlu de pamflet, dar care e semnata

de cel care se pare ca-i din nou in floare, sau pur si simplu

nu mai e.

 Parerea mea dar nu si-a altora: e foarte actuala !

 

             Un pamfletar la propriu si la figurat, . . .  acum cu rezonanta !

 

  PAMFLETUL MITOCANILOR

 

Mă piş pe banii voştri, mitocani

De unde aveţi, mă, atîţia bani?

Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?

Şi cîte Premii Nobel aţi luat?

Din muncă şi din cinste nu se poate

Să strîngi aşa averi nemăsurate.

Un om normal nu face în trei vieţi

Comorile pe care voi le-aveţi.

Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani

În ţara tot mai plină de sărmani?

E clar că din afaceri necurate

Pentru că voi furaţi pe deşelate.

Furaţi la şase mîini, cum are Budha

Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.

Ce minte rea aveţi, şi inventivă!

Furaţi orice, şi grîul din colivă.

Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul

Din borviz, dacă asta vrea partidul.

Partidul… Paravan pentru Mafie…

Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!

Partidele-s o gaşcă interlopă

Care-a speriat întreaga Europă.

E plină fiecare puşcărie

De hoţi ce-au şterpelit o butelie

Ori două pîini, un cablu, o carcasă

N-aveau ce da copiilor la masă.

Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o

Pe buze tot cu UE şi cu NATO.

Aţi dat „tainul” la toţi veneticii

Prostindu-ne cu foc de artificii.

Paragina-i regină. Jaf total.

Parc-a trecut războiul mondial.

Şi ca un animal înfometat

Aţi stat la pîndă, aţi adulmecat

Şi colţii i-aţi înfipt în beregată

Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.

Iar prada aţi tîrît-o în bîrlog

Făcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.

Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale

Retrocedări vizibil ilegale

Neruşinaţi şi lacomi aţi furat

Cu acte false si complici la stat.

Invazia lăcustelor e-o glumă

Faţă de blestemata voastră ciumă.

Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe

Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.

Mă uit la voi cu scîrbă şi sictir

Ce tare mirosiţi a cimitir!

La cea dintîi revoltă mai nasoală

Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală

Scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei

Şi azvîrliţi în fundul puşcăriei.

Aşa că fie-mi, dar, îngăduit

Să vă dispreţuiesc la infinit.

Nu sînteţi oameni – sînteţi mărunţiş

Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

 

CORNELIU VADIM TUDOR 31 decembrie 2013, Bran

pamflet

 

………………………………………………..!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????????????????…………………………..