ILUZIA SECOLULUI XXI ?
AURUL ROMANESC .
PRELUARE.
EXCEPŢIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ȘI ÎN
PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA!
SERGHEI GOLUBIŢKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA
RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО
Serghei Golubiţki, scriitor, filolog și jurnalist, specialist în
internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A
absolvit magna cum laude (diplomă roșie) facultatea de litere a
Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a
susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială și
nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la
aceeași universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză,
germană, portugheză și română. În 2004 a publicat o carte în
două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru?
Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste
douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii,
începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron.
Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”,
care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And
Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În
clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”,
stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost
plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra
realităţilor în transformare dinamică”.
2
FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI
SERGHEI GOLUBIŢKI:
(….) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba?
Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja căeste vorba despre
tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)
Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o
alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”,
care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel
interpretătări ambigue. Și vreau săsubliniez încă o
dată că această chestiune are o importanţă principială anume
pentru Rusia, anume pentru noi,și într-o măsură cu mult mai
mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru
Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru
includerea chestiunii în rezoluţia APCE.
De ce are această chestiune o importanţă principială anune
pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul
României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri
materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune
într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem
această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne
spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOŢI! Noi
recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăţilor mintale,
că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoţii
bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.
Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepţii de genul
comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că,
adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult
apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica
actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne
separă pe noi de Lumea Binenului și a Luminii dacă refuzăm să
ne recunoaștem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în
mod deschis, cinic și impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a
cetăţenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce
reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu
există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu
atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva
cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să
aducă faptele la cunoștinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi
stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru
publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.
3
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de
partea Aliaţilor și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei
motivele care au determinat această ţară să adopte, timp de doi
ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune
complicată și – ceea ce este mai important! – absolut
neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici și
cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar
Rusia.
Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile:
armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria,
Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro
contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt
Armata Română.
Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la
Iași, la graniţa cu provincia Basarabia din Imperiul Rus.
Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate,
astfel încât cotropirea totală a teritoriului naţional părea, pe
bună dreptate, doar o chestiune de timp.
În noiembrie 1916, Consiliul Naţional al Băncii Centrale a
României a decis să transmită, pentru păstrare temporată,
întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise
cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul
era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia
dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul
maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea
Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie
Consiliul de Miniștri al României a aprobat aceastădecizie. Ca
precedent internaţional s-a apelat la experienţa Franţei, care
transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale
Americii.
Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea
Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr
Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curţii
Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în
România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească
transferarea, dar a și garantat integritatea necondiţionată a
Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe
întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele
de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate
economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale
4
cetăţenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise,
monede vechi, tablouri, cărţi rare, arhivele mănăstirilor din
Moldova și Ţara Românească, colecţiile muzeistice aparţinând
instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai
amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu
este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu
excepţia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2
miliarde 800 milioane de dolari.
“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și
14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un
conţinut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani. Acestor lăzi
li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate
în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluţia din februarie), a
fost trimis la al doilea eșalon cu părţi ale Tezaurului României:
24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5
miliarde de lei. Sub paza unei unităţi de cazaci trenul a ajuns cu
bine la Moscova, la 3 august 1917.
Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de
teroriști a acaparat puterea sub directa conducre a Statului
Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici
Bronstein, alias Troţk, a declarat public cu cinism: „Activele
românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru
oligarhia română. Guvernul sovietic își asumă obligaţia de
păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a
lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de
mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit
propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situaţiei
trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri
oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au
fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din
următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa
sovietică: “În toţi acești ani poporul sovietic a păstrat cu
meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și
artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au
tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea
inalienabilă a poporului român”.
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine
oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere.
Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive,
5
monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am
înapoiat până și rămășiţele pământești ale eminentului
gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să
restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul
sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul
român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de
restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către
Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre
păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile
publicate în presa sovietică reieseclar și univoc faptul
că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de
proprietate al României asupra Tezaurului său.
Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și
monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de
interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Și
ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toţi
cetăţenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu
sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârșește pe
faţă și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei
creștine: înșelarea celor care ţi-au dat încredere?
La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la
cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă
a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele.
Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât
înșelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba
despre cântecelele și ţopăiturile celor de la Pussy Riot în
biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.
Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De
Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer
împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului
nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e așa, un
fleac , „o chestiune istorică”.
Scris de Vlad Cubreacov
sursa: http://i-business.ru
INVATAMINTE !
PRELUARE
Era o vreme…
De Neagu Djuvara 2013.
Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, “Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat”.
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu…
Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.
Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor…
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind ” ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor… !”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că ” este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit… !
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: ” ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept” …
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă “una mică” cu prietenii…
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci…
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: “Uite mamă, trece armata”.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Astazi …
Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el.
De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, ” fluidizând circulaţia “.
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, “ifonul”, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.
Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un “my man” este ori urâtă cu crengi, ori “tută”.
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap…
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că “Aştia au tras în noi în ’89 şi acum au pensii nesimţite”.
Oare ce va fi mâine ? CUM va mai fi ţara asta ?
Cum Va Fi Mâine? …
Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea:
“Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate.
Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.
Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină.
Astea nu sunt poveşti! I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?
Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi!
Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?
Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?
Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.
Saracul DeGaulle n-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee “purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) -clasa politică franceză “călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în “raiul” lui Mahomed…
N-a mai apucat să vadă cum mâine, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor, drept Prim Ministru.
N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet! ” …
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea Britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus :
“Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.
Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă “pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed
s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului “englez ” …
Şhahid Malik zicea: ” în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm întreg parlamentul va fi musulman.
Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”
Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.
In 1629 olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei . Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.
Şi guvernul Bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor –
Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai executivului.
Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani , asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.
Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:
“Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud.
Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? …
Dacă vrem să integrăm alte culturi nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.
Si … totuşi : dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi circa cinci (5) milioane de musulmani (Rogozin n-o mai spune), al câtelea o fi ?! …
Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea lor demografică de nestăvilit:
Studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii ruşi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei.
Si pentru ca totul sa fie clar :
“Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem aici la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu… Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom înneca Moscova în sânge”.
Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.
Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat “să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : “Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”.
Prin urmare , nici ruşii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii. Cu totii işi sapa de zor groapa.
Tot înainte!
Neagu Djuvara
CONSIDERATII…
PRELUARE
ROMANII E DESTEPTI ! (preluare)
> circula pe
> net:
> Hai, că
> românii e deştepţi!
> Camil
> Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un
> romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și
> poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura
> română, în special, ca inițiator al romanului
> modern.Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului
> camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia
> cunoașterii absolute a omului”
ZEFLEMEAUA
> de CAMIL PETRESCU
Motto:
> „Românii e deştepţi!“.
Cînd va veni sfîrşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.
Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.
N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm „à la légere“
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.
Avem o scuză de faţadă:
Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.
Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.
Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!
Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lîngă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc,pe loc!
Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.
Noi „facem“ şi băgăm“ de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.
Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pămînteni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.
Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta…
Hai, că românii e deştepţi!
PAMFLETUL MITOCANILORMă piş pe banii voştri, mitocaniDe unde aveţi, mă, atîţia bani?Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?Şi cîte Premii Nobel aţi luat?Din muncă şi din cinste nu se poateSă strîngi aşa averi nemăsurate.Un om normal nu face în trei vieţiComorile pe care voi le-aveţi.Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de baniÎn ţara tot mai plină de sărmani?E clar că din afaceri necuratePentru că voi furaţi pe deşelate.Furaţi la şase mîini, cum are BudhaNu ştie nici vecinul, şi nici ruda.Ce minte rea aveţi, şi inventivă!Furaţi orice, şi grîul din colivă.Şi zahărul din ceai, chiar şi acidulDin borviz, dacă asta vrea partidul.Partidul… Paravan pentru Mafie…Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!Partidele-s o gaşcă interlopăCare-a speriat întreaga Europă.E plină fiecare puşcărieDe hoţi ce-au şterpelit o butelieOri două pîini, un cablu, o carcasăN-aveau ce da copiilor la masă.Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-oPe buze tot cu UE şi cu NATO.Aţi dat „tainul” la toţi veneticiiProstindu-ne cu foc de artificii.Paragina-i regină. Jaf total.Parc-a trecut războiul mondial.Şi ca un animal înfometatAţi stat la pîndă, aţi adulmecatŞi colţii i-aţi înfipt în beregatăNu aţi avut nici mamă, şi nici tată.Iar prada aţi tîrît-o în bîrlogFăcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitaleRetrocedări vizibil ilegaleNeruşinaţi şi lacomi aţi furatCu acte false si complici la stat.Invazia lăcustelor e-o glumăFaţă de blestemata voastră ciumă.Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţeDoar portofel şi maţe hrăpăreţe.Mă uit la voi cu scîrbă şi sictirCe tare mirosiţi a cimitir!La cea dintîi revoltă mai nasoalăVoi veţi fi primii tăvăliţi prin smoalăScuipaţi în ochi, la stîlpul infamieiŞi azvîrliţi în fundul puşcăriei.Aşa că fie-mi, dar, îngăduitSă vă dispreţuiesc la infinit.Nu sînteţi oameni – sînteţi mărunţişPe banii voştri şi pe voi: mă piş!CORNELIU VADIM TUDOR 31 decembrie 2013, Branpamflet
………………………………………………..!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????????????????…………………………..